Ingineria informaţiei şi a sistemelor de calcul

Radu Dogaru

Coordonator

Catalogul disciplinelor

Prezentare Generală

Informaţie Inteligent Structurată = Competenţă (IISC)
Masteratul IISC s-a născut în anii 1990, în condiţiile în care tehnologiile informaţionale deveneau relevante pe piaţa forţei de muncă. Profesorul Adrian Traian Murgan, atunci director al departamentului EAII, a sesizat importanta şi necesitatea unui program de studii avansate. Împreună cu un grup de cadre didactice entuziaste, sa demarat IISC, unul dintre puţinele programe de master de atunci şi care s-a derulat neîntrerupt, ultimii ani înregistrând o competiţie la admitere. De la început programul a avut ca idee centrală dobândirea de competențe într-o paletă largă de discipline relevante pentru prelucrarea informaţiei (ingineria informaţiei) şi implementarea acestor concepte sub formă de aplicaţii inovative pe platforme computaţionale (sisteme de calcul) adaptate specificului aplicaţiei. Mulţi absolvenţi ai IISC au urmat ulterior programe doctorale şi sunt actualmente printre cadrele didactice active la acest masterat. Obiectivele acestui program de masterat sunt mai actuale decât oricând în contextul provocărilor şi cerinţelor de aplicaţii în “data science” şi IT.

IISC are o ofertă educaţională diversă, coerentă şi actualizată. Lista actuală a disciplinelor include: Tehnologii avansate în programare, modelare şi simulare, Sisteme paralele şi distribuite, Sisteme de calcul de inspirație naturală, Neuroinformatică, Prelucrare avansată a semnalelor digitale, Baze de date în aplicații științifice, Reţele complexe de interconectare, Sisteme software pentru prelucrarea imaginilor, Data mining, Prelucrarea avansată a semnalelor digitale, Managementul activităților cu suport electronic (e-activities), Transmiterea informației în rețele wireless, Tehnologii & echipamente multimedia, Modele şi metode statistice în ingineria informaţiei.

Cui i se adresează?

IISC asigură o paletă largă de discipline, predate de cadre didactice implicate şi competente. Obiectivul principal este să vă oferim în primul rând o deschidere asupra celor mai noi şi interesante problematici din domeniu, iar prin aprofundarea temelor de interes în cadrul specific cercetării ştiinţifice să obţineţi competenţe şi dezvoltarea abilitaţilor de cercetător ştiinţific. Acestea sunt relevante în numeroase domenii pe piaţa muncii dar şi pentru a putea urma apoi cu succes un program doctoral. Desfăşurarea procesului de învăţământ este concepută într-o manieră care să permită, pe de o parte, adaptarea la cerinţele dvs. (ţinând cont că majoritatea masteranzilor lucrează full-time) şi, pe de altă parte, însuşirea temeinică a noţiunilor de specialitate, prin acordarea unei ponderi sporite în evaluare proiectelor şi temelor de casă cu caracter aplicativ.

Obiectivele programului de masterat:

IISC asigură o paletă largă de discipline, predate de cadre didactice implicate şi competente. Obiectivul principal este să vă oferim în primul rând o deschidere asupra celor mai noi şi interesante problematici din domeniu, iar prin aprofundarea temelor de interes în cadrul specific cercetării ştiinţifice să obţineţi competenţe şi dezvoltarea abilitaţilor de cercetător ştiinţific. Acestea sunt relevante în numeroase domenii pe piaţa muncii dar şi pentru a putea urma apoi cu succes un program doctoral. Desfăşurarea procesului de învăţământ este concepută într-o manieră care să permită, pe de o parte, adaptarea la cerinţele dvs. (ţinând cont că majoritatea masteranzilor lucrează full-time) şi, pe de altă parte, însuşirea temeinică a noţiunilor de specialitate, prin acordarea unei ponderi sporite în evaluare proiectelor şi temelor de casă cu caracter aplicativ.

Competențe de specialitate oferite absolvenților

Competențe în cercetare: Capacitatea de a identifica şi preciza obiectivele temei de cercetare, temele de interes actual şi bibliografia relevanta şi apoi de a construi și implementa scenarii alternative pentru atingerea obiectivelor. Prin îndrumarea în cercetare şi la disciplinele de specialiate se dezvoltă competențe în raportarea rezultatelor relevante, în prezentarea şi publicarea acestora.

Competențe specifice disciplinelor de specialitate: În special prin intermediul temelor de casă şi a lucrărilor aplicative, se dezvolta capacitatea de identifica din tematica disciplinei subiecte care sunt relevante pentru interesele profesionale ale masterandului, sunt identificate metodele şi instrumentele specifice de lucru astfel încât
prin experimente să se aprofundeze problematica specifică disciplinei şi să se obţină rezultate aplicative relevante din perspectiva noutăţii şi caracterului inovativ.

Exemple de direcții de cercetare abordate

Dezvoltarea şi optimizarea unor algoritmi inovativi de inteligenţă artificială, “data sciene”, prelucrări de semnale, imagistica – inclusiv satelitara, etc. cu integrare în platforme computaţionale diverse, pentru rezolvarea eficientă a unei game largi de aplicaţii.


Dezvoltarea unor soluţii inovative pentru sisteme informatice de tip “portal”, cu baze de date asociate, pentru rezolvarea unor probleme compelxe prin integrarea unor algoritmi / metode din domeniile disciplinelor masteratului (platforme e-learning, platforme pentru gestiunea electronică a unor activităţi, laboratoare didactice virtuale, telemedicină, etc.).


Soluţii inovative şi aplicaţii în domeniul sistememor IoT (Internet of Things), senzori inteligenţi, case inteligente, etc. cu integrarea în platforme computaţionale cu resurse constrânse (embedded systems) a unei diversităţi de algoritmi inovativi din domenii precum: inteligenta artificială, imagistica, baze de date, reţele locale wireless, prelucrări de semnale şi altele, acoperite de disciplinele programului de masterat.


Dezvoltarea şi integrarea unor algoritmi inovativi pentru imagistica satelitară, “data mining” şi alte probleme specifice informaticii satelitare (multe fiind parte a proiectelor de cercetare ale centrului de cercetare http://ceospacetech.pub.ro/ ).

Etichete :