Anunț privind semnarea contractelor și plata taxelor în anul universitar 2024/2025

 Anunț privind semnarea contractelor și plata taxelor în anul universitar 2024/2025 

Procedura de semnare a contractelor în acest an universitar va fi în general aceeași ca și în anul universitar precedent, în sensul că Secretariatul va încărca contractele de studii pe platforma de contracte, urmând ca dvs. să le descărcați, printați și semnați olograf (obligatoriu) urmând ca apoi să le încărcați pe platformă împreună cu dovada achitării taxelor, după caz. Originalul contractului și dovada achitării taxelor vor fi aduse la Secretariat ulterior validarii pe platformă, dar nu mai târziu de 31 octombrie 2024. 

Legitimațiile și carnetele de student vor fi vizate numai după ce Secretara de an primește contractul în original de la student. La fel se va proceda și în cazul eliberării adeverinței de student. Data de la care platforma de contracte va deveni funcțională va fi anunțată în timp util. 

Pentru calcularea taxei datorate pentru primul semestru veți avea în vedere următoarele:  

  • Studenții promovați care înregistreaza la începutul anului universitar maxim 2 restanțe din anii precedenți vor achita 50 lei /punct de credit. 
  • Studenții promovați care înregistreaza la începutul anului universitar mai mult de  2 restanțe din anii precedenți vor achita 75 lei /punct de credit. 
  • Studenții din anii I-III licență și anii I-II masterat, care refac anul de studiu (repetenți și reînmatriculați), vor achita taxă pe disciplină 100 lei /puncte de credit aferente semestrului I. Studenții din anul IV pot repeta o singură dată cu taxă pe disciplină. De la a doua repetare a anului IV  taxa este de 5.000 lei pentru studii în limba română /5.500 lei pentru studii în limba engleză și se va achita integral până la data de 11 octombrie 2024. 
  • Studenții din anul I, admiși cu taxă de școlarizare în anul universitar 2024/2025 vor achita jumătate din  taxa de școlarizare anuală (5.000 lei pentru studii de licență în limba română, 5.500 lei pentru studii de licență în limba engleză, 6.000 lei pentru studii de master în limba română, 6.500 lei pentru studii de master în limba engleză) și vor menționa codul de debitor pe care îl vor solicita pe email secretarei de an I). 
  • Studenții din anii II, III , IV studii de licență și II  studii de master, admiși cu taxă de școlarizare, vor achita jumătate din  taxa de școlarizare anuală (4180 lei pentru studii de licență în limba română, 4.700 lei pentru studii de licență în limba engleză, 5.220 lei pentru studii de master în limba română, 5.740 lei pentru studii de master în limba engleză) și vor menționa codul de debitor folosit pentru plățile din anii anteriori. 

Secretariatul facultații va urmări toate încasările din documentele transmise de dvs. iar cele care nu se regăsesc in extrasul de cont vor fi etichetate ca fiind falsuri, ceea ce va atrage după sine pierderea calității de student și aplicarea dispozițiilor legale în vigoare. 

Detalii pentru plata taxelor   

BENEFICIAR:  UNIVERSITATEA NATIONALĂ DE ȘTIINȚĂ ȘI TEHNOLOGIE POLITEHNICA BUCUREȘTI CENTRUL UNIVERSITAR BUCURESTI, CUI:48467613 

TAXE de școlarizare  TAXE pe discipline, restanțe 
Cod IBAN: R013TREZ70020F330500XXXX  Cod IBAN: RO77RNCB0723000506250319 
TREZORERIA MUN.BUCUREȘTI  BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ 
Cod IBAN: R069RNCB0723000506250269   
BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ   
Cod IBAN: R097BRDE410SV98068754100   
BANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE   

OBLIGATORIU LA  EXPLICATII SE VOR SCRIE URMÁTOARELE DETALII DE PLATÁ: 

Nume si prenume STUDENT…………………………… 

Facultatea (prescurtat)………… 

Tipul de taxă achitată…………cod de debitor………… 

Anul de studiu……..