Contracte de studii și discipline opționale
Stimate student/studentă,
Vă felicităm pentru noua dumneavoastră calitate de student al Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Ingineria Informaţiei (ETTI) din cadrul Universităţii “Politehnica” Bucureşti (UPB).
O parte a interacţiunii dvs. cu facultatea se va desfăşura “on line” (adresa web a facultăţii este electronica.pub.ro unde veţi găsi informaţii suplimentare, puteţi folosi pe pagina web a facultăţii căsuţa de căutare din dreapta sus) unele resurse necesitând o procedură de autentificare. Pentru autentificare veţi folosi adresa de e-mail declarată la înmatriculare.
Potrivit „Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ în UPB” participarea la activităţile didactice aferente procesului de învăţământ şi includerea dvs. în formaţiile de studiu se face pe baza „Contractului anual de studii”.
Pentru studenții din anul I termenele vor fi afișate în timp util. Nu insistați cu mesaje înaintea apariției informațiilor actualizate pe pagina web a facultății.
Întocmirea contractelor anuale de licenţă pentru studenţii anului I cuprinde etapele:
- I Completarea contractelor anuale de studii
- II Semnarea contractelor anuale de studii
Serviciul on-line de completare a contractelor anuale de studii (selectare preferințe, vizualizare, modificare, etc) este disponibil la începutul fiecărui an universitar pe serverele de aplicații ale facultății la o adresă pe care va fi făcută publică în timp util pe pagina web electronica.pub.ro, în timpul lunii septembrie. Cei ce aleg să nu folosească acest serviciu vor fi repartizaţi din oficiu pe locurile rămase libere.
Accesul la acest serviciu se va face printr-o aplicație aflată pe serverul https://etti.pub.ro/contracte/. Informații despre autentificare veți găsi pe pagina aplicației.
Sfaturi utile pentru utilizarea aplicației:
- La resetarea parolei, verificați și în folderul de mesaje nedorite (SPAM)!
- Folosiți un dispozitiv cu conexiune stabilă la internet (PC, Laptop), aplicația nu este optimizată pentru telefoanele mobile, este posibil să apară tranzacții incomplete și astfel să nu mai puteți șterge anumite opțiuni;
- Adăugați adresa de e-mail admin@etti.pub.ro în lista de contacte, pentru a evita primirea mesajelor de sistem în spam.
- Dacă resetați parola de mai multe ori, rămâne valabilă ultima parolă.
Cei care au probleme cu accesarea acestui sistem sunt sfătuiţi să contacteze serviciul IT al facultății pe adresa admin@etti.pub.ro. Dacă nu reuşesc, vor trebui să contacteze personal serviciul IT în corpul A mezanin, camera AM 003, (lângă sala unde v-aţi înscris la examenul de admitere). între orele 9:00 și 11:00.
Nefinalizarea (semnarea) la termen a contractului anual de studii conduce la pierderea calităţii de student al facultăţii ETT
Completare anunț privind semnarea contractelor și plata taxelor în anul universitar 2023/2024
Etapele…
Anunț privind semnarea contractelor și plata taxelor în anul universitar 2023/2024
Procedura…