Practică – etapa IV

După ce o companie acceptă studentul pentru stagiul de practică, iar studentul acceptă poziția respectivă prin intermediul platformei de practică a facultății (https://practica.etti.pub.ro/) urmează încheierea convenţiei de practică – “CONVENŢIE – CADRU (ACORD TRIPARTIT) privind efectuarea stagiului de practică în cadrul programelor de studii universitare de licenţă în anul universitar 2023-2024” – între Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, companie și studentul practicant.

Paşii care trebuie parcurşi pentru semnarea convenţiei tripartite de practică sunt următorii:

Pas 1: Studentul își completează datele personale (menționând inițiala tatălui și scriind cu diacritice atât numele și prenumele complet, cât și adresa de domiciliu) în convenția tripartită de practică și o trimite companiei, care, la rândul său, completează datele despre companie, tutore, cât și portofoliul de practică.

Pas 2: Studentul sau reprezentantul companiei trimite convenția de practică în format “.doc” sau “.docx” pe adresa practica@etti.pub.ro pentru completarea cadrului didactic supervizor din partea facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației,  verificarea conformității cu modelul prezentat, cât și avizarea portofoliului de practică.

Pas 3: ETTI transmite convenția de practică completată cu datele cadrului didactic supervizor reprezentantului companiei sau studentului prin email.

Pas 4: Reprezentantul/Reprezentanții companiei semnează și ștampilează convenţia tripartită de practică, studentul o semnează și el la rândul lui, apoi o transmite cadrului didactic supervizor (precizat în convenție la Art. 8, punctul (2)), care semnează și el convenția.

Pas 5: Convenţia tripartită de practică trebuie adusă la facultate responsabilului cu practica din partea ETTI (Biroul A220) pentru a fi înregistrată, semnată și ștampilată, conform unui program ce va fi afișat atât pe site-ul facultății la secțiunea Practică, cât și în cadrul echipei de PRACTICĂ de pe Microsoft Teams.

ro_RORomână