Procesul de admitere la facultatea noastră se face în cadrul mai multor sesiuni. Rezultatele din anii anteriori se pot găsi aici.

Contact Comisia Locală de Admitere ETTI

0751 049 989 (domeniile CTI și IETTI) Program Call Center: Miercuri și Vineri – 9:00 – 11:00

0754 026 456 (domeniul Științe ale comunicării) – Program Call Center: Luni – Vineri – 10:00 – 14:00

E-mail: admitere.etti@upb.ro (domeniile CTI și IETTI)

jurnalism.mdigitala@upb.ro (domeniul Științe ale comunicării)

Accesul candidaților în campusul ETTI pentru susținerea examenului din 28 MARTIE 2026 se face pietonal, începând cu ora 08:00, pe baza legitimației de concurs prezentată fie pe suport hârtie, fie digital pe telefonul mobil. Candidații își pot descărca legitimația de concurs din conturile lor de pe platforma https://admitere.pub.ro, secțiunea Opțiuni – Înscriere (sub lista de înscrieri). Este un document PDF numit ”Legitimație de concurs”. Recomandăm vizualizarea contului de pe un calculator sau laptop. Accesul în săli va fi permis începând cu ora 09:00. Examenul începe la ora 10:00.

Accesul aparținătorilor în campus se face după ora 10:00.

În Sesiunea I facultatea noastră scoate la concurs doar locuri la domeniile CTI și IETTI.

Candidații care la înscriere optează și pentru locuri pentru care școlarizarea se realizează în beneficiul Serviciului Român de Informații trebuie să fi parcurs cu succes etapa suplimentară de înscriere și evaluare specifică la beneficiar (informațiile necesare se găsesc aici)

Candidații care la înscriere optează și pentru locuri pentru care școlarizarea se realizează în beneficiul Serviciului de Telecomunicații Speciale trebuie să fi parcurs cu succes etapa suplimentară de înscriere și evaluare specifică la beneficiar (informațiile necesare se găsesc aici)

Sesiunea I – Admitere anticipată

Această sesiune este rezervată candidaților care au rezultate deosebite în cadrul olimpiadelor și concursurilor de profil desfășurate pe parcursul liceului, precum și celor foarte motivați în urmarea unei cariere tehnice într-un anumit profil și care doresc garantarea anticipată (prin pre-admitere) a unui loc pentru studii în Politehnica București, înaintea susținerii examenului de Bacalaureat.