Înscrierea la examenul de disertație
Pentru înscrierea la examenul de disertație trebuie parcurși următorii pași:
- Încărcarea în contul personal de pe platforma ETTI http://etti.pub.ro/absolvire, în perioada de înscriere din calendar, a următoarelor documente:
- Cererea de înscriere de pe studenti.pub.ro cu avizul conducătorului de proiect. Este opțională prezența mediei de absolvire pe această cerere (în special în situația în care unele note sunt trecute cu întârziere), condiția însă este ca studentul să fie integralist.
Cererea de înscriere trebuie completată on-line pe platforma studenti.pub.ro de către fiecare absolvent în contul propriu. În formularul Proiect de disertaţie absolventul trebuie să selecteze sesiunea curentă, să completeze titlul proiectului (cu diacritice și să fie IDENTIC cu titlul temei din Anexa 2), să selecteze din listă coordonatorul, iar dacă acesta nu apare în listă, să selecteze altă universitate şi să scrie numele coordonatorului. Apoi formularul va fi salvat și semnat de către student și îndrumător.
ATENŢIE! Titlul temei va fi obligatoriu în limba română iar pentru programele în limba engleză se adaugă și titlul în limba engleză. - Declaraţie de originalitate: se tipărește, se semnează și datează, se scanează și este diferită de declarația de onestitate care se include în proiect (Anexa 5 din regulamentul de absolvire ETTI).
- Cartea de identitate, scanată;
- Dovada completării chestionarului de angajabilitate de pe studenti.pub.ro (în lipsa acestuia folosiți linkul: htps://alumni.upb.ro/contact/chestionar-angajabilitate-2021) – se completează online, se salvează și se încarcă dovada care apare după completare.
- Raportul de similitudine generat din SemPlag sau Turnitin (doar paginile relevante semnate de student și de îndrumătorul său), împreună cu analiza și interpretarea raportului. Pentru a respecta noul regulament privind desfăsurarea examenelor de absolvire emis de universitate si aprobat in senat, disponibil aici, aplicăm următoarea metodologie pentru absolvirea programelor de masterat ETTI:
- Pasul 1: Toți studenții care doresc să se înscrie la examenul de disertație trebuie să încarce pe platforma de absolvire, în secțiunea „Încărcare proiect preliminar” versiunea preliminară (cât mai apropiată de cea finală) a tezei.
- Notă: Mai jos găsiți o imagine cu meniul actualizat de pe platformă.
- Pasul 2: Se va verifica similitudinea proiectului preliminar depus la Pasul 1 folosind SemPlag sau Turnitin.
- Notă: Verificarea va fi efectuată de un membru al departamentului desemnat de Directorul de Departament, care are acces la SemPlag sau Turnitin și poate genera raportul de similitudine. Raportul va fi apoi returnat îndrumătorului, care îl va analiza și interpreta folosind șablonul disponibil aici.
- Pasul 3: Îndrumătorii trimit studenților raportul de similitudine împreună cu analiza acestuia, iar studenții le vor încărca împreună cu restul documentelor pe platforma de absolvire în momentul înscrierii. Un nou câmp numit „Raport de similitudine semnat” a devenit disponibil la secțiunea „Încarcă documente înscriere” în acest sens.
- Notă: Se va încărca un singur document care conține: i) primele două pagini din raportul de similitudine, semnate, și ii) analiza și interpretarea raportului folosind șablonul de mai sus.
- Cererea de înscriere de pe studenti.pub.ro cu avizul conducătorului de proiect. Este opțională prezența mediei de absolvire pe această cerere (în special în situația în care unele note sunt trecute cu întârziere), condiția însă este ca studentul să fie integralist.
- Următoarele nu se încarcă în contul personal de pe etti.pub.ro/absolvire:
- Dovada de plată a taxei de examen pentru cei care au studiat în regim cu taxă sau repetă examenul de finalizare a studiilor – se trimite prin e-mail la adresa secretariat@electronica.pub.ro
- Fișa de lichidare nu mai face parte din documentele pe care le depune studentul la înscriere, deoarece începând cu anul universitar 2019-2020 se completează de către secretariat.
După înscriere:
- Secretariatul va verifica conformitatea documentelor depuse. După ce acestea sunt complete și corecte, butoanele de încărcare vor deveni inactive.
- Proiectul de disertație (în format PDF) precum și Rezumatul proiectului de disertație (în format PDF) se încarcă pe platforma http://etti.pub.ro/absolvire (atenție, nu pe studenti.pub.ro ! puteti încărca și acolo dar nu se ia în considerare) în perioada din calendar.
Planificarea va fi afișată pe site-ul facultății cu aproximativ două zile înainte.